Ieri, la ora 17:00, la Muzeul de Artă a avut loc vernisajul expoziției „Semne de viață”, care prezintă opera cu adevărat prodigioasă de peste șase decenii a artistului ardelean Márton Árpád.  La vernisaj au luat cuvântul: Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Banner Zoltán, istoric de artă, Zakariás Ágota, curatorul expoziției, și a fost prezent, nu în ultimul rând, artistul expozant. Lor li s-au adăugat, completând o atmosferă caldă și prietenoasă, Intono String Quartet și actorul Lóránt Csatlós de la Teatrul „Szigligeti” din Oradea.

Biografia artistului vorbește de un periplu de destin transilvan clasic , care se oglindește și în operă. Și-a făcut studiile la Liceul Târgu Mureș (1958), și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj ca elev al maeștrilor Tibor Kádár și Gábor Miklóssy (1964). În Miercurea Ciuc, este profesor de desen la Liceul de Matematică-Fizică (azi Liceul Márton Áron). A făcut parte din clonia de artiști din Lăzarea (1974–79) și Paczkowi din Polonia (1977).

În 2000, a primit o coroană Kriterion pentru munca sa în crearea centrului de creație de la Lăzarea. A organizat de-a lungul timpului numeroase expoziții individuale printre ai săi la Miercurea-Ciuc, Târgu Secuies, Odorheiu Secuiesc, Cluj ,Târgu Mureș, Gheorgheni. A participat la expoziții de grup în străinătate: New York (1974), Barcelona (1976), Cracovia (1977), Nürnberg (1980), Washington (1988). Din 2019 este Profesor Mentor, calitate acordată de statul român celor mai merituoși dascăli din România. Márton Árpád este prezent în sălile muzeului cu o sinceră expoziție retrospectivă, cu lucrări din mai multe epoci. Arta sa se subscrie curentului constructivismului în care se întrvăd efortul de a potența lumea celor care trudesc, a prelucrării metalelor, accentul de secol XX pe producție și producători, potențând realitatea din a doua jumătate a secolului prin tonurile de roșu, prin învăpăieri, prin mocnirea inclusă cu artă în lucrările sale.

Pictează personaje în mișcare, în dinamică amplă, concentrate maxim pe munca lor, care nu trag niciodată cu ochiul la privitor, pictează truda și efortul cu încordare. Dă forță tablourilor prin detalii puternice, ardente, prin acordări și ritmări, prin acute, prin geometrii, prin titanism. Și totuși… uneori duhul melancolic, aburul, ceața, personaje incerte îndepărtate, umbrele focului își fac loc în picturile sale, le umplu de mister, le transgresează spre metafizic, completându-le și scoțându-le subtil, dar cât de definitiv, din vremurile de arte angajanate. Cu rădăcini certe în școala de pictură secuiască, fiind exponentul celei de-a treia genetații a ei, Márton Árpád vorbește despre ai săi cu limbajul artistic al vremurilor în care creează pe care îl topește și îl oțelește impunându-i o altă osatură. Este încă un semn că orice canon, orice curent poate fi interpretat și pus să lucreze în favoarea adevărului intrinsec.