O întâlnire nesecretă despre istoriile polițiilor secrete

Întâlnirea cu publicul larg a Asociației Vechiul Cluj a propus o temă ademenitoare, incitantă și foarte misterioasă: „Povești despre Cluj: Clujul în vizorul poliției secrete (secolele XIX-XX)”. Invitați speciali au fost trei nume de prima mână ale istoriografiei clujene: Virgiliu Țârău (prof. univ. UBB), Gabriel-Virgil Rusu de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Filiala Cluj și Madly L. Loránd (cercetător științific, Institutul de Istorie „George Barițiu). Amfitrion al întâlnirii a fost invitatul permanent al asociației: Tudor Sălăgean (istoric).

Poliția secretă, serviciile secrete funcționau instituțional pe teritoriul Ardealului în secolul XIX. Gabriel Virgil Rusu a arătat că, la jumătatea secolului XIX, Ardealul rămăsese răvășit, dezorganizat și tulburat după revoluția din ’48, grupri de aventurieri rămăsesră nemulțumiți de mersul istoriei, existau numeroase bande de răzvrătiți, pe lângă care prosperau și cele de tâlhari. Legenda spune că un negustor care avea atunci de făcut un drum de noapte prin Ardeal, înainte de a purcede, mergea să se spovedească și să primească ultima împărtășanie, atât de mari erau teama, nesiguranța și pericolul. A fost necesară înființarea Jandarmeriei, după model napoleonian, organism de asigurare a liniștii locale, o ordinii pe drumri, dar care în activitatea specifică, care presupunea și prevenție, a avut nevoie de iscoade, de adunarea de date.

Domnia sa ne-a citit de altfel traducerea unui raport de activitate din acele vremi care a dus la prinderea unei bande din Maramureș. Au fost găsiți în urma observațiilor unor iscoade care a sesizat că consumul de băutură al membrilor crescuse vârtos, ceea ce însemna că le crescuseră veniturile. La interogatorii, unii membrii ai familiei și comunității au dat informații relevante, tâlharii au încercat să scape de corpurile delicte, dar și de cadavrele victimelor, prin incendierea lor. Poliția le-a luat urma, i-a găsit, chit că se hazardaseră în trasee lungi și periculoase, a găsit dovezi scurmând în cenușa focului, i-a prins, arestat, judecat  și executat. Prin urmare, nimic nou sub soare. Ca în filme. Gabriel Rusu spune că activitatea acestor haiduci de secol XIX, ultmiii ai Europei, dar și a organelor care trebuiau să stopeze fenomenul este una care își mai așteaptă cercetătorii.

Madly L. Loránd a expus unele aspecte ale poliției secrete imperiale la sfârșitul secolului XIX, în jurul Clujului, activitate mai complexă și care presupunea adunarea de date legată de activitățile subversive cu caracter politic și antiimperial care se desfășurau aici și care erau pe mai multe paliere. Domnia sa spune că există în arhive la Viena 25 de lăzi de documente care sunt rapoarte ale acestei activități și care sunt deocamdată insuficient cercetate. Mai spune și că în aceste rapoarte se vede că erau în observație și reprezentații autorității imperiale, și chiar cei ai curții imperiale.

Virgiliu Țârău a vorbit despre poliția secretă în secolul XX, aici lucrurile sunt cu adevărat complicate, rolul societății românești crește, implicarea serviciilor este ramificată, teribil de tenebroasă, cu multe interese, oficiale și neoficiale. A făcut referire la două cazuri de jurnaliști transilvăneni, Iustin Iliesiu și Constanti Hagea, primul colaborator al serviciilor secrete românește pe teritoriul Austro-Ungariei, și al doilea victimă a Securității comuniste, care a reușit să se ascundă șase ani, sub o scară dintr-o vilă de pe Andrei Mureșanu, în timp ce era căutat cu frenezie. Surâzând detașat, domnia sa care este un cercetător al arhivelor serviciilor a făcut două observații. Unu, niciodată, rapoartele politiilor secrete nu trebuie luate întru totul de bune. Agenții secreți au obiceiul să se cam laude și să mistifice. Și doi, mereu serviciile au meteahna de a spiona totul, chiar și pe cei care îi plătesc. Nu-i bai, la sfârșit arhivele ajung la istorici și ei fac lumină.