Concertul Metropol Group – 55 de ani de tinerețe în forță

Concertul Metropol de marți seara a umplut curtea Palatului Bánffy de lume. O lume de toate soiurile: familii cu copii, doamne aflate la a doua tienrețe, rockeri old school (totuși, domnilor, unde v-au fost gecile de piele cu ținte?). Să vă spunem un secret: am zărit în public câteva elite transilvane, directori de instituții, dar nu dăm nume. S-a dansat, s-a bâțâit, s-a ținut ritmul, s-a cântat pe toată durata concertului și nu a contat că ploua ușor. Lumea nu a uitat această trupă orădeană și oamenii au venit să mai fie tineri și să bea o bere cu prietenii.

Iar Metropol au cântat melodiile lor (cam 12 am numărat noi), așa cum știu ei demult, cu onestitate impecabilă, avântat, puternic. Merita să îi asculți cu patru voci a cappela, rock de ăla bun. Nu au falsat nicio secundă, au fost în armonie pefectă, în sincronizare desăvârșită, fără excese, așezat bine în curentul muzical de care țin, fără reactualizări inutile. Cum și soloul basistului a fost o dovadă că domnii de la Metropol ce știu știu foarte bine, și locul lor este încă pe scenă și simți că e dovadă de mare inspirație să-i chemi să cânte pentru că nu sunt fosile, sunt vii și adevărați, în putere și sănătoși muzical până la ultimul acord. Sunt rock, hard rock.

Concertul a avut două părți și a cuprins doar piesele de pe albumele lor, fără coveruri. Wikipedia spune că s-au dizolvat în 1994. Sincer nu par dizolvați deloc, poate că au trecut prin schimbări de componență inerente în 55 de ani de activitate (timpul nu iartă pe nimeni), poate că nu mai concertează cu frecevență frenetică, dar sunt vii și actuali, pe fază, deloc demodați. Și au public, au fani. Iar ZCMC a făcut o cuvenită restituire. O fișă a grupului spune cam așa: în 1974, pe rafturile magazinelor românești a apărut, fără nicio atenționare specială, un single cu capac galben-lămâie-roșu. Acesta a fost primul debut independent al trupei Metropol pe un disc – primul disc rock maghiar din Transilvania. Și ce mai rock!

Distribuie:

Leave a Reply