Semne de viață – Vernisajul bilingv al expoziției de pictură Márton Árpád

De o mie de ani, Ținutul Secuiesc reprezintă zona de graniță și cetatea spirituală de frontieră nu doar a Bazinului Carpatic, ci și a întregii Europe. Datorită acestei situații, castelele de pe Valea Loarei din Franța și cetățile de pe Valea Rinului din Germania strălucesc și astăzi în gloria lor de odinioară; iar cetățile și bisericile medievale din Transilvania au dispărut; or, dacă mai există, veghează doar sub formă de ruine.

Europa nu cu economia sa și cu nivelul de civilizație atins ar trebui să se laude, ci cu stilurile romanic, gotic, renascentist, baroc și art nouveau, respectiv cu revoluțiile artistice din timpul secolului XX, care au contribuit la fundamentarea culturilor naționale de pe bătrânul continent și care și-au făcut simțite ultimele valuri în Ținutul Secuiesc. Dintre aceste valuri a răsărit în urmă cu 100 de ani Școala de pictură secuiască, devenind un exemplu al autoedificării artei maghiare transilvănene, văduvite de orice sprijin.

Succedând opera fundamentală lăsată în urmă de Márton Ferenc, Nagy István, Zsögödi Nagy Imre, Bordi András, Incze István și de alții, Márton Árpád este deja reprezentantul determinant al celei de-a treia generații de pictori ai acestei școli. El continuă în maniera cea mai organică, cea mai pasională și, în același timp, cea mai profetică, ars poetica nescrisă a fondatorilor: datoria triplă a Păstrării, Așteptării și Mărturiei.

Cel mai probabil el este cel care realizează sintetiza finală a celor transferate de către cei mai remarcabili artiști ai generațiilor premergătoare din ce a fost anterior realitatea primordială a Invizibilului în dimensiunea Vizibilului.