Concertul Unicante15 a reprezentat punctul de confluență a trei evenimente muzicale care se desfășoară în aceste zile la Cluj: KalusenMusiK al Asociației Musica Sacra, Bienala de Muzică Sacră Maghiară și mai largile și complexele Zile Culturale Maghiare. Unicante înseamnă în latină ceea ce unește, unificator. Și chiar asta a fost motivația evenimentului muzical, prin muzică corală, să se unească diverse epoci, zone și stiluri muzicale, muzica sacră cu cea laică. Spectacolul început vineri seara, de la ora 18.00, din fața Bisericii Piariste, s-a încheiat în același fel cu o piesă cântată în fața bisericii pe scări și în piațeta din față.
Concertul corului s-a numit Oglindiri și s-a ales un repertoriu divers, colorat, deschis, așezat pe perechi venite în completare. Muzica Renașterii s-a făcut auzită prin piesele lui Palestrina și Gesualdo, în prelucrări corale inspirate, barocul armonios al britanicului Purcell, alături de romanticul Felix Mendelson Bartholdy, ca să se întoarcă la clasicul Haydn, să se ajungă la Brahms. Premiera a constitut-o interpretarea în limba maghiară a creațiilor unor compozitori scandinavi. Amândouă piesele au avut la bază Sonetul XVIII de Shakespeare, iar traducerea în maghiară este cea a lui Imre József Balázs.
Concertul a durat o oră, iar publicul a aplaudat încă o realizare notabilă a corului UniCante. Acesta ființează de 15 ani sub conducerea lui Miklós Fekete și acest lucru se vede în sincronizare și în exploatarea armonioasă a materialului muzical. Este alcătuit din studenți sau absolvenți ai diferitelor specializări din cadrul universităților clujene, repetă în fiecare marți seara, fac tabere și, desigur, concerte împreună. Își înnoiesc și modernizează permanent repertoriul, pe care după ce îl aleg cu mare grijă îl pregătesc cu acribie. Concertul „Oglindiri” reflectă specificul și atmosfera muzicală promovate de amplul grup muzical în 15 ani de activitate.