Cel mai mare festival cultural din Transilvania, Zilele Culturii Maghiare din Cluj nu este doar un șir de evenimente atractive vizitate de un public tot mai numeros, ci este și o trecere în revistă a vieții culturale maghiare din Transilvania și Bazinul Carpatic.
Este un adevărat maraton cultural, ce conține sute de evenimente care au loc într-o multitudine de spații de festival dedicate. Vizitatorii festivalului vor avea ocazia să vadă multe bogății culturale rareori accesibile, să se întâlnească cu vechi cunoștințe sau să participe la evenimente dintre cele mai variate, pe parcursul întregului festival. Varietatea evenimentelor dovedește în mod repetat, de la an la an, vitalitatea comunității noastre creatoare de valori.
Noi, membrii Asociației Clujul Comoară, credem că munca pe care o desfășurăm nu aduce doar o pată de culoare ofertei de evenimente din perioada estivală, ci reprezintă și o ocazie unică de a prezenta românilor alături de care trăim cultura, obiceiurile particulare și tradițiile noastre. Cunoașterea reciprocă este fundamentul conviețuirii armonioase. Aceasta este convingerea noastră. Dacă, dincolo de toate acestea, putem prezenta Clujul în diversitatea sa, scoțând în evidență dezvoltarea promițătoare a unui oraș dinamic, clădit pe fundația stabilă a tradițiilor istorice, visul nostru comun va deveni realitate, iar tinerii urbei vor rămâne acasă, în orașul nostru comoară, își vor întemeia familii și vor contribui la dezvoltarea comunității.
În cei 14 ani de existență, Zilele Culturale Maghiare din Cluj au oferit un model demn de urmat de alte comunități maghiare din Transilvania. Astfel, tot mai multe orașe din Transilvania au început să organizeze festivaluri și evenimente dedicate culturii maghiare. Toate acestea arată cât se poate de clar că inițiativa noastră a venit, acum zece ani, în întâmpinarea unei nevoi culturale reale.
Oferta festivalului crește și se diversifică de la an la an, asigurând programe de divertisment de calitate, pentru toate vârstele. Timp de mai bine de o săptămână, suntem prezenți în viața urbei, integrăm spațiile orașului în circuitul evenimentelor noastre, deschidem porțile instituțiilor noastre, însuflețim locuri mai retrase și mai puțin frecventate, dar, fără îndoială, impregnate de specificul spiritului clujean, spații fără de care festivalul nu ar fi ceea ce ne dorim să fie: o celebrare a orașului și a locuitorilor săi.
Vă așteptăm în fiecare an cu bucurie la sărbătoarea noastră comună! Să ne vedem cu bine!