Zilele Culturale Maghiare din Cluj, una dintre cele mai așteptate sărbători ale comunității maghiare din regiunea Transilvaniei, a ajuns anul acesta la cea de-a XV-a ediție, și se va desfășura în perioada 18-25 august, cu programe preliminare din 15 august. Pentru ca fiecare participant la manifestarea culturală să aibă tot timpul ceva de ascultat, văzut sau făcut, organizatorii au pregătit peste 500 de programe – concerte, expoziții, tururi ghidate, mese rotunde, proiecții de film, activități pentru copii, târguri, activități sportive și petreceri – , care se vor desfășura în peste 70 de locuri din centrul Clujului. 

„În fiecare an avem câteva programe în avanpremieră ca să putem atrage atenția asupra expozițiilor din timpul festivalului și a unor evenimente mai aparte. Vom vernisa astfel patru expoziții la Muzeul de Artă, care vor putea fi vizitate pe parcursul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. La această ediție vom avea în jur de 560 de programe, ce se vor desfășura în 74 de locuri din centrul orașului. De asemenea, ne bucurăm de colaborarea a 208 parteneri instituționali și privați, un record din acest punct de vedere”, a declarat Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului, la conferința de presă care a anunțat începerea festivalului. 

Szabó Lilla a mai adăugat că unul dintre cele mai importante evenimente preliminarea festivalului este cel din data de în data de 17 august, la ora 17:00,  când Biserica „Sf. Mihail” va primi Premiul European pentru Patrimoniu – Premiul Europa Nostra în cadrul unei ceremonii de gală. 

Prezentă la conferință, Olah Emese, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a spus: „Cred că suntem toți de acord că sunt puține evenimente care să aibă amplitudinea Zilelor Culturale Maghiare și să fie pe placul tuturor, indiferent de vârstă, naționalitate sau preferințe culturale. Este un punct de atracție pentru mulți turiști și un punct de întâlnire culturală, o relaționare între toți cei prezenți. Din acest motiv, administrația locală susține an de an acest eveniment și, ca dovadă, anul acesta am alocat o sumă record – 710.000 lei, nerambursabilă”.

Primul eveniment de referință din timpul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj va fi celebrarea restaurării Coloanei Mariei Immaculata, cunoscută și sub numele de Statuia Sf. Fecioare Maria Protectoarea. Acest monument, cel mai vechi din Cluj și al doilea ca vechime din Transilvania, a fost repus, în 2023, în amplasamentul său inițial, după o restaurare amplă care a presupus completarea coloanei cu elementele distruse de-a lungul anilor. În semn de bucurie, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, credincioșii sunt invitați la o sărbătoare de mulțumire, organizată de Parohia Romano-Catolică „Sf. Mihail”, ce va include, de la ora 11:00, o liturghie festivă la Biserica Piariștilor, oficiată de Excelența Sa Dr. Kerekes László, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Alba Iulia, urmată de binecuvântarea statuii restaurate.

În avanpremiera festivalului, publicul va fi invitat să participe vineri, 16 august, la deschiderea Bienalei de Muzică Sacră Maghiară și la vernisajul expoziției din colecția familială a lui Maier Orosz Judit, iar sâmbătă, 17 august, la decernarea Premiului Europa Nostra pentru restaurarea Bisericii „Sf. Mihail” din Cluj, precum și la vernisajele ce vor avea loc la Muzeul de Artă: Expoziția comemorativă a sculptorului Kós András (1914-2010) și Mózes Incze: „Infinit limitat”. 

Duminică, 18 august, în prima zi de festival, publicul este invitat să participe la Muzeul de Artă la un vernisaj cu totul aparte, cel al expoziției „Centrul Clujului pe cărți poștale de-a lungul a 125 de ani”, realizată cu cărți poștale din colecțiile lui Bense Jenő și Gergely Balázs

Cea de-a XV-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare se va deschide oficial luni, 19 august, ora 19:00. În cadrul Galei de deschidere, desfășurată în mod tradițional la Opera Maghiară din Cluj, publicul va avea ocazia să vadă grandiosul spectacol de dans-concert intitulat „Călători prin marile orașe”, al regizorului-coregraf Farkas Máté. Producția, pusă în scenă de Ansamblul Popular de Stat Maghiar, oferă o experiență teatrală unică, în care muzica, dansul și elementele vizuale se îmbină armonios, invitând publicul într-o călătorie captivantă și specială între trecut și prezent.

Concertele vor face și în acest an deliciul publicului, cu predilecție cele care vor avea loc în Piața Unirii, câte două în fiecare seară, de miercuri până duminică. Astfel, pe scena din centrul Clujul vor concerta Zanzibar, Neoton Família sztárjai, Parno Graszt, Elefánt, Debrecen Big Band și Vastag Tamás, Miklós Gyuri Band și LetShow, Raklap, Kowalsky meg a Vega. Nu vor lipsi de pe scenă ansamblurile populare care marți, 20 august, vor susține gala ediției a XXVI-a a Festivalului Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”. 

Și în acest an, iubitorii de patrimoniu și de istorie vor putea participa la tururi ghidate, ocazie cu care vor putea afla informații despre lapidariul medieval și premodern al MNIT, despre colecția de artă sacrală a Parohiei Romano-Catolice „Sf. Mihail” și a Bisericii Piariste, monumentele clujene care oglindesc epoca și persoana Regelui Matia Corvin,  Grădina Mikó, Muzeul Zoologic al UBB și Castelul Bánffy din Bonțida. 

În cadrul festivalului, vor avea loc și o serie de mese rotunde care vor aborda teme variate precum regionalizarea în Transilvania, gestionarea monumentelor ca profesie creativă, perspectivele Clujului de a deveni un oraș olimpic și rolul identității maghiare în cultura română. Aceste discuții vor aduce împreună experți și lideri de opinie pentru a dezbate și explora soluții la provocările actuale.

Inima festivalului va bate și anul acesta pe Ulița Lupilor / Kogălniceanu și pe străzile adiacente, în acest spațiu regăsindu-se la un loc Târgul meșteșugăresc, Târgul de carte și Aleea Muzeelor ce vor transforma din nou zona într-un adevărat centru al culturii și creativității. Totodată, strada Potaissa, cunoscută drept Strada Vinului, va găzdui și în acest an târgul de vinuri, unde vizitatorii vor putea consuma sau cumpăra băuturi alese ale unor vinificatori renumiți din România și Ungaria. 

Mult îndrăgită vizită a turnului Bisericii „Sf. Mihail”, una dintre atracțiile favorite ale publicului prezent la Zilelor Culturale Maghiare, nu va lipsi, bineînțeles, din program. Începând cu acest an, vizitarea turnului nu mai necesită însă o programare prealabilă, vizitatorii urmând a urca conform organizării de la fața locului. 

Cea de-a VI-a ediție a Crosului Donaton, ce se va desfășura sâmbătă, 24 august 2024, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” și în Pădurea Hoia, aduce o probă nouă, cea de 21 km (semimaraton), care se adaugă celor existente de 1 km, 5 km și 10 km. Înscrierea alergătorilor în competiție se face până în data de 22 august 2024, ora 12:00, pe pagina oficială a evenimentului: https://donaton.ro

Gala de închidere a sărbătorii culturii maghiare va avea loc duminică, 25 august, în piața centrală a orașului, și va aduce în fața comunității nu doar un concert de „Melodii ungurești îndrăgite”, ci și pe artistul Demjén Ferenc, probabil cel mai popular cântăreț din Ungaria, care va interpreta cele mai de succes melodii ale sale.