Primului teatru din Cluj, rămas azi doar în memoria scrisă și orală, îi este dedicată expoziția „Urme nobile. Teatrul din strada Kogălniceanu” desfășurată pe un palier al Bastionului Croitorilor și care face parte din programul Zilelor Culturale Maghiare de reîmprospătare a memoriei, de popularizare a culturii maghiare. Ea reprezintă un parteneriat rodnic între Asociația Clujul Comoară, Turnul Croitorilor – Centru de Cultură Urbană, și Muzeul de Istorie a Teatrului (Ungaria). Curatorul Huber Beáta propune un demers sugestiv, cu mash-uri ca o cortină, cu panouri clare și explicite.

Teatrul din Cluj s-a născut sub o stea norocoasă. În 1792, tinerii nobili pasionați de teatru au solicitat Guvernului Regal și Dietei permisiunea de a juca piese scrise în limba maghiară. Intenția lor s-a aliniat cu convingerile nobilor transilvăneni despre utilitatea teatrului. Teatrului de pe Kogălniceanu i s-a spus „Teatrul de Piatră” și reprezintă 13 ani de demersuri și 16 ani de construcții. Imaginile de epocă îl înfățișează în interior cu trei rânduri de balcoane, elegant, construit trainic. Dar, din păcate, nu a fost gândit să facă față incendiilor și nici cu anexele nu stătea prea bine. Ori un teatru are nevoie de o croitorie, de cizmărie, de atelier pentru construcția decorurilor, de mașiniști și luminiști cu masinăriile aferente.

Teatrul de pe Ulița Lupilor s-a deschis la 12 martie 1821 și a avut susținători pe Mikó Imre, pe conții Ferenc și Lajos Teleki și baronii Wesselényi Miklós, Bánffi József și Thoroczkai József. S-a jucat acolo până în 1906 când s-a deschis noul teatru din actuala Piață Ștefan cel Mare. Clădirea s-a realizat pe baza planurilor arh. Alföldi Antal, iar în anul 1865 a fost reconstruită în stil clasicist. Important este că tinerii nobili maghiari, animați de principiile iluministe și de cele ale revoluțiilor europene, dornici de emancipare, de exprimare a ideilor naționale și, până la urmă, de loisir au găsit sprijin într-o cauză pe care au ridicat-o la statutul de cauză de onoare patriotică. De altfel, prima reprezentație i-a avut ca protagoniștii tocmai pe acești amatori nobili. Abia pe urmă s-a jucat cu actori profesioniști, care bineînțeles că au devenit vedete locale, și care s-au încumetat să pună în scenă mult Shakespeare, de exemplu.

Fotografiile de epocă spun mult despre seriozitatea, abnegația și pasiunea cu care se facea teatru la Cluj. În „Teatrul de Piatră” s-a jucat mult din repertoriul national maghiar, dar și traduceri ale dramaturgiei universale și puțin în germană. Printre altele, afișele de epocă stau dovadă în privința repertoriului care s-a rafinat continuu, a distribuției. Și știm că pare un detaliu, dar cum ar fi un teatru modern fără afișe? Așa că ne bucurăm că ele se pot vedea în copie pe simezele expoziției. Janovics Jenő îl evoca și îl considera piatră de temelie pentru mișcarea teatrală de la Cluj: „Acest teatru nu mai este în picioare. […] Dar doar pereții vechiului teatru s-au prăbușit. Doar cărămizile lui s-au fărâmat. Spiritul său trăiește… Sufletul său trebuie transmis în credința noilor generații”. 

În 2012 pe clădirea Colegiului Academic s-a amplasat o placă în care este evocat bătrânul „Teatru de Piatră”, care aproape 100 de ani și-a făcut datoria cu prisosință.