Expoziția deschisă la Muzeul Reformat „Obiecte relicve ale familiei Mikó de la Veszprém la Cluj” este, nu ne ferim să o spunem, o mică splendoare. Cu panotarea și dispunerea luminilor inspirate, selecția de obiecte este cum nu se poate mai bine pusă în valoare. Obiectele prezentate sunt în mare majoritate casnice, personale, de folosință individuală, ademenitoare exponate pentru amatorii de istoria vieții private. De altfel, în acest aer și în atare concept, și pe portretele familiei se văd parcă mai bine ca niciodată obiectele personale, bijuterii, inelul purtat pe degetul mic, colierul bogat de pietre roșii, cerceii, panglici, dantele, voaluri, agrafe, nasturi, eghileții.

Pentru organizarea expoziției s-au adus obiecte de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Reformat din Transilvania, prin Institutul „Liszt” din Sfântu Gheorghe, de la Muzeul „Laczkó Dezső” din Veszprém (Ungaria), Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, cam de pe unde au călătorit obiectele familiei Miko, mânate de viața de zi cu zi (unele au plecat ca părți din zestrea fetelor) altele adăpostite de vitregiile istoriei, alungate de naționalizările și exproprierile comuniste din Ungaria și România. Așa adunate cum sunt acum la Muzeul Reformat, ele nu vor mai fi niciodată, expoziția este temporară, exponatele se vor întoarce fiecare la instituția pe a cărui inventar se află.

Istoricul Melinda Mitu, de la MNIT, vorbește cu drag despre familia Miko, cu compasiune și duioșie. Despre soția contelui spune că s-a stins devreme, la fel și cele două fiice răpuse imediat după căsătoriile reușite, de febră puerperală, boală femeiască, spcifică lăuziei. Al treilea fiu s-a stins și el de tânăr, de tifos, după ce s-a întors de la Londra. Tânărul domn, un erudit care promitea, a lăsat totuși în urma sa o istorie a Clujului. Poate că a fost scrisă la îndemnul tatălui care în corespondența dintre ei îi spunea: „Cel care a moștenit mai multă bogăție de la strămoșii săi este dator de două ori mai mult față de acea țară, mai mult ca alții, în sacrificiul cu care este dator pentru țara sa”.

Contele Mikó este Omul Bidermayer prin excelență, se încadrează perfect în studiul istoricului francez Francois Furet – „Omul Romantic”. Este omul unei epoci, a trăit și s-a purtat ca atare. Omul romantic (repet, în sens istoric) scria scrisori, petrecea mult timp făcând asta, povestea vieții se punea pe hârtie. Melinda Mitu ne-a asigurat că corespondența contelui este extraordinară, mai cu seamă cea de dragoste de tinerețe dintre conte și soția sa, și că i-ar plăcea dacă ar fi tradusă în română să vedem toți clujenii ce guvernator pătimaș am avut.

Melinda Mitu consideră că Mikó Imre ar merita un serial de tip Netflix, cu viața sa agitată, într-o istorie și mai agitată, și mai complicată; așa că ridică din umeri când povestește că, la 1948, când era guvernator al Transilvaniei, a încercat să se înțeleagă și cu ai săi unguri revoluționari, și cu autoritățile austriece. Cum povestea zbuciumată merge mai departe, curatoarele expoziției Somogyi Gréta, Szebeni Zsuzsa, Mitu Melinda știu totul nu doar despre fascinantul conte (care a fost și membru de onoare al ASTREI, că tot veni vorba) ci și despre parcursul familiei, cum au ajuns urmașii să se înrudească cu elitista familie Esterházy, pe unde au rătăcit prin lume, și cum s-au opus sau supus istoriei.

Ca să reziști la toate furtunile, îți trebuie un ceainic mare, solid, greu. Ceai și meditație. Ceainicul familiei Mikó e acum la Cluj. Și eghileții, și masa de șah. Și buzduganul lui Rhédey, de la croați, dar asta e altă poveste. Noi v-am spus că perioada Zilelor Culturale Maghiare are un milion de povești.

Notă: Muzeul Reformat se află lângă Institutul Teologic Protestant, Piața Avram Iancu 14.