O zi toridă de vară poate fi ocazia cea mai potrivită pentru a te retrage în sălile răcoroase din aripa vestică de la parterul Muzeului de Istorie a Transilvaniei, unde recent s-a redeschis Lapidariul medieval și premodern al muzeului. Lapidariul a fost modernizat, piesele sale restuarate și repuse în valoare într-o muncă de câțiva ani Acum comorile sale frumoase din mai multe săli au toate explicații pentru publicul de secol XXI, care vine la muzeu cu smartphone-ul în mână și care preferă să citească informații pe care i le oferă codul QR. Este o metodă de informare optimă în care mai multe date relevante sunt prezentate în trei limbi (română, maghiară, engleză), iar pe clasica plăcuță de lângă exponat rămâne doar lapidara denumire a piesei. Asta aerisește considerabil muzeul, numărul panourilor mari, cu scheme complicate și care adeseori rup ritmul și aerul epocii, fiind redus la strictul necesar.

Un lapidariu este o colecție a lucrărilor în piatră, o astfel de colecție arată pe lângă evoluția utilizării pietrei și drumul pe care l-a avut arta sculpturii. La începutul epocii medievale în provincia ardeleană nu existau sculptori talentați, rafinați, artiști, care să lase în urma lor capodopere, dar existau meșteri pietrari pricepuți, ingenioși și creativi, onești, care aveau cunoștințe de bază în ce priveste proporțiile, iar tehnica lor este una bună. Se numesc lapicizi, și lor li se datorează crearea unor cristelnițe, pietre votive, borne de drum, pietre de memorare și chiar cristelnițe.

Sculptorii artiști apar în epoca Renașterii târzii, iar în zorii barocului ardelean se realizează deja lucrări în piatră complexe cu valoare estetică deosebită o culme în acest sens fiind cele șase statui baroce care decorau inițial atica curții de onoare a castelului familiei Bánffy din Bonţida. Statuile au fost realizate între anii 1751-1753 de către unul dintre cei mai renumiți sculptori ai barocului din Transilvania, Johann Nachtigall, și reprezintă diferite personaje din Metamorfozele lui Ovidiu. În acest moment colecția conține 603 piese și cuprinde munca de colecționare de peste 150 de ani a specialiștilor cu elemente din toată Transilvania: elemente arhitectonice ale caselor de locuit din Clujul Renașterii, monumente funerare, arhitectonice și sculpturale din secolele XIII-XIX obținute prin achiziții, donații sau săpături arheologice.

Nu lipsește nicio epocă de evoluție stilistică de la goticul târziu, trecând prin renaștere, baroc, clasicism. Rozasa de piatră prezentată pe materialele de promovare a muzeului este desprinsă de pe ancadramentul unui han, iar cele trei personaje masculine aflate într-o împletire de comuniune este de fapt o trimitere la o învățătură care îndeamnă la consumul responsabil de alcool. 

Echipa care a repus pe picioare lapidariul a fost următoarea: curator – Mihaly Melinda, restaurare – montare: Kiss Zoltan Arpad, Istvan Gere, Sipos Marton Istvan, Andre Csongor, Horvath LeRvente, Kovacs Lilla Fruzsina, Bede Izabella, design grafic – TD Studio, software monitor touch – Root Security, postamente – Studio Patzo, Drăgan Hlinca Dragoș, structura metalică – Banto, instalații electrice – Florin Runcan, Alexandru Runcan. Colaboratorii proiectului au fost Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca, Orszagos Szecheny Konyvtar Budapesta, Fovarosi Szabo Ervin Konyvtar Budapesta.