Joi după-amiază, de la ora 16.00, pasionații de castelologie în sensul cel mai larg cu putință s-au adunat MCC Lounge din Casa TIFF pentru a participa la masa rotundă în care să discute o problemă care s-a arătat complexă și actuală, scoasă din imaginarul feeric: Gestionarea monumentelor ca profesie creativă. Masa rotundă în limba engleză s-a dovedit una a discuțiilor serioase, lucide, cu trei amfitrioni care cunosc problemele pe care le ridică gestionarea patrimoniului: Cosmin C. Rusu – istoric, lector UBB, Olivier Schweizer – creator de conținut, pasionat de castele, fondator al platformei media So Châteaux,  Ilyés Szabolcs – economist, director RegioConsult. Moderator a fost Barazsuly Viktória – istoric de artă (Asociația Korzo).

„În Transilvania sunt 600 de castele și conace, din care în 150 sunt situri de cercetare. Am manageriat multe restaurări cu fonduri românești sau maghiare, sau cu fonduri românești, maghiare și europene, dar nu știu cum se manageriază un castel după această etapă. Restaurarea este un neverending story. Mă aflu de patru ani la Cluj și pot face o categorisire, există castele românești, castele maghiare și castele transilvane. Ceea ce încerc mereu să fac este să diluiesc între istorie și turism. Întrebarea mare este ce se întâmplă cu un castel după restaurare, care va fi viața lui, cum se va întreține. Cum e viața la castel, după ce se încheie șantierul. În România mereu așteptăm ceva. Mereu așteptă bani. În România, toate programele sunt așa făcute încât nu se pot face bani după restaurare. Doar istorie și cultură. Întrbarea este cum facem bani din cultură, că asta pare imposibil. Cum se poate întreține singur un castel”, a punctat de la bun început directorul RegioConsult Ilyés Szabolcs.

Olivier Schweizer – creator de conținut, pasionat de castele, fondator al platformei media So Châteaux, a adăugat: „Sunt și eu de o vreme în Transilvania, și văd o creștere continuă a interesului public pentru aceste monumente de istorie și artă. Si dacă ele stau închise, în orice etapă a lor, dacă nu se deschid pentru public, este un eșec. În România sunt o grămadă de oameni care au o grămadă de bani, care s-ar putea implica în restaurări. Ar putea fi un public pentru asta”. Ilyés Szabolcs a intervenint precizând: „Avem de fapt două discuții, până la finalizarea restaurării și după restaurare”. Istoricul Cosmin Rusu a mai despărțit o dată apele: „Este o problemă extrem de complexă, în care rolul educației nu poate fi exclus. Este o provocare imensă și pentru autoritățile centrale, dar și pentru cele locale. Pentru că de multe ori patrimoniul se află în gestiunea autorităților locale. În Transilvania comunitățile locale sunt mixte, dar toți sunt responsabili de ce se întâmplă cu moștenirea nobiliară. Următoarele generații vor avea de făcut mai mult decât a făcut cea actuală, pentru că noi vom lăsa multe aspecte nerezolvate. Dacă aveți cumva un castel, aveți nevoie și de un arheolog, de un manager, de un finanțist, de un om de vânzări”.

Iar Ilyés Szabolcs a precizat că pe lângă castele există și domeniul, iar acesta le asigura viața, unele îl au și acum, dar nu toate și atunci problema se ramifică. Intervenția lui Olivier Schweizer propunea o soluție: „Foarte multe castele din Franța au asociații de genul «Prietenii castelului…», care sunt ambasadorii acestuia. Sunt persoane implicate în restaurare, evenimente și vorbesc despre ce se întâmplă acolo. Sute de oameni cu aceeași pasiune împărtășesc lumii acest lucru, ceea ce un mesaj foarte puternic. Un castel poate fi plin de prieteni, care pot aduce bani. Spre exemplu, Château de la Mothe-Chandeniers are 22.000 de prieteni care decid împreună prioritățile. Cotizațiile nu costa mult, 20-50 euro pe an, dar în acest fel poți strange o parte din banii de întreținere. Plus că se fac diverse evenimente”.

Cosmin Rusu s-a întors la comunități: „Comunitățile, din păcate, nu își cunosc istoria, sunt despărțite, nu sunt educate și învățate. Fără professionalism e greu să construiești. E dificil să organizezi și o vizită la castel în care cineva să le facă turiștilor o prezentare cât de cât competentă. Tinerele generații nu sunt familiarizate cu istoria”. Iar Ilyés Szabolcs a punctat din nou „Relațiile între nobilii maghiari și românii erau ciudate. Asta s-a transmis, memoria asta a funcționat. Bunicii i-au învățat generațional să urască, iar nobilii, la rândul lor, nu doresc să renunțe la atitudinea aristocratică”. Olivier Schweizer este însă optimist: „Eu provin din Lorena, dintr-o familie mixtă, de francezi și germani, dar acolo lucrurile astea s-au vorbit și s-au rezolvat și se vor rezolva și aici. Chiar și părinții și bunicii se pot educa. Pasiunea mea pentru castelele din Transilvania vine din perioada COVID, când am văzut pe rețele câteva, apoi am venit aici și am văzut câte sunt și că sunt frumoase. Să vă dau un exemplu, o fată poate vedea pe net un castel și visează să își facă nunta aici, iar peste câțiva ani chiar face asta și aduce castelului câteva sute de invitați. Ce poate fi mai simplu și mai frumos? Reședințele nobiliare sunt iubite pe rețelele sociale, rețelele sociale nu aduc doar public online”.

Pentru Cosmin Rusu problema rămân specialiștii: „Pe rețelele sociale nu se livrează calitate. Pot ajuta la început, dar trebuee livrată informație de calitate. E greu să fii specialist simpatic, să dai informație care să ajungă și să facă deliciul publicului larg. Univesitatea noastră, UBB; este singura din România care are secție de Turism cultural, în care asta se încearcă”. Barazsuly Viktória a dat un exemplu: „Castelul din Bonțida și-a mărit pe net la un moment dat brusc numărul de susținători, pentru că intrase în atenția unui grup de vânători de fantome”. Iar Ilyés Szabolcs a continuat: „Și asta poate fi o provocare. În bisericile din Germania se fac showuri curajoase, dar nici un eveniment nu poate fi mai rău decât să lași locul părăsit. E mai bine să avem pub în biserică și hotel la castel decât să fie pustiu și să se degradeze. Nu îmi place să spun asta, dar e mai bine așa. E mai bine să renovăm, și să avem pub, hotel sau festival, iar oamenii să vină să se bucure. Nimic nu face mai rău unei clădiri ca părăsirea. Clădirile trebuie folosite. Nu putem face în Transilvania 600 de centre culturale, câte conace și castele avem, e nerealist. În acest moment PNRR nu vrea nimic în castele, doar istorie și cultură. Trebuie să se ajungă la un compromis. Nu ascult manele, dar nu sunt împotriva lor, și nu mă revoltă când ele sunt filmate într-un castel. Accept situația. Nu am o problem când în centrul Clujului sunt concerte, nu mă tem că va cădea Biserica «Sfântul Mihail», știu că a rezistat sute de ani și sper că va mai rezista. Sigur că da, toate monumentele trebuie restaurate permanent, dar să facem asta ca să facem ceva cu ele, să nu le părăsim”.

Iar Olivier Schweizer a căzut de acord în mare parte: „Nu sunt împotriva niciunei activități care respectă istoria și comunitatea. Și în Franța sunt partyuri pentru tineri în castele, dar trebuie respectată istoria”, Iar Cosmin Rusu a conchis: „În Transilvania nu e nevoie de puburi în castele, fiecare localitate are cârciumă, nu ducem lipsă. Sunt de acord că trebuie viață în castele. Ce viață? Una din care să nu lipsească specialiștii și respectul pentru memoria locului”. Iar Ilyés Szabolcs a tras și el concluzii: „Dacă comunitatea învață ceva despre locul acela, i se poate schimba punctul de vedere, ceea ce ajută. Adaptarea mesajului e importantă. Castelele trebuie valorificate, trebuie să aibă public, cu asta suntem toți de acord”.