„Transilvania și provocarea regionalizării” a fost o dezbatere care a adus, luni dimineața, în sala Tonitza a Muzeului de Artă, un public interesat de o temă lansată în spațiul public de mai bine de un sfert de secol postcomunism. Masa rotundă în limba română a fost un bun prilej de a relua discuția. Participanții principali au fost cei din conducerea Asociației TEUS: Transilvania Noastră–Erdélyünk – Unser Siebenbürgen: Tudor Duică, Lucian Fleșer, antreprenor, și Horațiu C. Damian, istoric și filosof, Paul Borde, unul dintre membrii pregnanți ai proiectului Via Transilvanica, și care este acum parte și din Asociația TEUS.  

Întâlnirea a cuprins prezentările amfitrionilor cu expuneri ale istoriei ideii de regionalizare, urmate de argumente de ordin economic pentru care regionalizarea este un demers aducător de prosperitate. Nu au lipsit datele statistice care arată că o guvernare centralistă, o conducere dintr-o Capitală atotputernică, produce nedreptăți în alocarea banilor, în gestionarea resurselor, în implementarea proiectelor. 

De asemenea, cei din conducerea TEUS s-au declarat susținători și continuatori ai ideii transilvănismului sub vechea deviză „Semper fidelis Transilvaniae”. Transilvanismul, al cărui inițiator, teoretician lider a fost enciclopedicul Kós Károly, este o soluție locală de regionalizare care are vechime, și pare rezonabilă și astăzi. Printre planurile de regionalizare a fost amintit și proiectul de Constituție înaintat de juristul Romulus Boilă, constituționalist, în 1931, tocmai pentru a sublinia că nu este nimic etnicist când vorbim de regionalizare. Termenii care se folosesc în discuțiile de genul acesta sunt foarte mulți și cu înțelesuri diferite, uneori antagonice: descentralizare, regionalizare, autonomie, independență, interdependență, dependență, localism, separatism, federalizare sau secesiune. 

„Ne tragem seva din mișcare transilvănistă interbelică, iar o parte importantă a acestei mișcări a fost Partidul Național Țărănesc. În punctul 2 al programului Partidului Național Țărănesc, pe care Maniu l-a prezentat la toate alegerilor din 1919 și până în 1937, era descentralizarea și regionalizarea. Nu e vorba de un bau-bau de care să fim speriați, deoarece nu este cazul”, a spus Horațiu C. Damian. „Pentru următorul termen mediu și lung al dezvoltării europene, independența regională nu este o realitate. Astăzi este momentul interdependențelor, nu a independenței”, a mai spus el.

În același timp, Lucian Fleșer a arătat că „Provenim dintr-o zonă cu un ascendent cultural european, iar România este o uniune de provincii istorice în care Transilvania are modelul ei cultural central european. Cel mai important lucru este ca fiecare regiune să-și păstreze identitatea, iar această identitate să fie respectată de toți ceilalți membri ai uniunii. Fiecare dintre aceste provincii ar trebui să aibă autonomia necesară pentru a-și putea păstra această identitatea, tradițiile și, odată cu ele, să fim parte la o prosperitate a acestei țări”.

În urma dezbaterii, s-a putut concluziona că planurile de regionalizare sunt respinse de o Capitală autocrată, iar respingerea se face în multe feluri. Orice discuție pe această temă este aruncată în derizoriu, iar cei care o inițiază sunt de îndată categorisiți ca radicali. În școli nu se studiază istoria și geografia regiunilor, pentru ca tinerii să nu se familiarizeze cu ideea, iar regionalismul să rămână ceva vag, excentric. Economic, dacă bugetele nu se împart pe regiuni, lucrurile rămân cum le-am stabilit, toate vin de la Centru.

Regionaliștii de la Teus nu vor să dețină monopolul în demersurile regionaliste. În primul rând, vor ca ideea să circule în spațiu public, să fie discutată și când o să-i vină rândul să fie aplicată. Paul Borde, membrul al proiectului Via Transilvanica, a povestit despre cât de imens diversă și de diferită este Transilvania, în drumul său a întâlnit 80 de grupuri etnice. Exemplul cel mai frumos este satul care avea 26 de locuitori, trei biserici și trei cimitire.

Pentru că problema s-a luat în mâini local și pentru că oamenii au ieșit ei în calea Via Transilvanică, rugându-se de ctitori să facă să treacă drumul și prin satul lor, ca satul să prindă viață, azi la Șapartoc sunt 160 de familii. Pare o poveste dintr-un vis, dar dacă regionalizarea ar face minuni? Oricum vremea statelor mamut naționale s-a cam dus și știți cum e, trebuie să ne schimbăm, dacă vrem să rămânem la fel. „Semper fidelis Transilvaniae”.