„Imaginea Transilvaniei în învățământul public din Ungaria și România” a fost dialogul care s-a desfășurat în ultima zi a Zilelor Culturale Maghiare în organizarea MCC (Mathias Corvinus College), sub egida MCC Lounge, pe terasa din spate, din curtea casei TIFF. Prelegerea a avut loc în limba maghiară, cu traducere simultană în cască, în limba română. Invitat a fost istoricul Jérémy Floutier, lector universitar, consul onorific al Franței în Ungaria, care l-a avut ca interlocutor pe Veres Valér, sociolog, profesor asociat la Universitatea „Babeș-Bolyai”, decan adjunct la Institutul de Sociologie și Asistență Socială Maghiară al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, președinte al Fundației de Cercetare Socială „Max Weber”. Domeniile sale de cercetare sunt identitatea minorităților naționale și stratificarea socială, transformarea structurii populației și cauzele declinului populației în Transilvania, cercetarea tinerilor (consumul tinerilor, planurile de viitor și creșterea, mediul social și mobilitatea). Jérémy Floutier deține un doctorat în istorie la universitățile din Szeged (Ungaria) și Paris I Panthéon-Sorbonne (Franța). Cercetările sale se concentrează asupra reprezentării Transilvaniei în educația din Ungaria și România între 1945 și 1990. Pe lângă activitatea sa științifică, a predat istoria Europei Centrale și de Est la Universitatea Catolică de Vest (Nantes, Franța) și la Universitatea din Szeged (Ungaria). Pentru că domeniile de interes ale celor doi interlocutori se întâlnesc, istoricul și sociologul s-au întreținut cordial și au completat un tablou al manualelor de istorie din cele două țări. 

Concluzia este că reprezentarea istoriei în cele două manuale este extrem de diferită, nu primează aceleași teme, abordarea este de pe alte puncte de vedere, teoriile istorice nu că nu coincid, dar nici măcar nu se pun de acord. Un fapt comun există: în niciuna din țări, manualele de istorie nu au fost de acord cu edițiile precedente, mereu istoria s-a schimbat, după directivele și linia pe care le lua partidul unic din acea țară, așa că ele sunt când, socialiste, când staliniste, când internaționaliste, când naționalist-comuniste. Ba, în România, a fost și cazul de pomină, când după venirea lui Ceaușescu la putere, manualul de istorie de clasa a VIII-a a lui Roller, cel care fusese numit până atunci „stăpânul istoriei”, fost dat la topit, a dispărut din școli și biblioteci, din bibliografii.

În expunerea sa, Jérémy Floutier a spus că va încerca să răspundă de ce e Transilvania importantă pentru ambele țări, Ungaria și România. Ungurii sunt tare mândri de istoria lor de peste 1.000 de ani și se simt indisolubil legați de secui. „Ce sunt secuii?, am întrebat la începutul studiilor mele. Mi s-a spus: <Secuiul e ca maghiarul, doar că mai bun>. Mai <Da, face sarmale mai bune, dansează mai bine, și bea mai bine>”, își amintește istoricul francez de întâlnirea cu primele stereotipuri identitare, condensate într-o glumă. „Dar și pentru români Transilvania e importantă, pentru că România fiind mai înspre Balcani, pentru ei Occidentul e important, iar pentru ei Transilvania e Occidentul ei. Capitala Transilvaniei ungurești, dar și a celei românești este Clujul. De ce merită să ne ocupăm de manuale? Pentru că ele nu sunt fixe. Ele se schimbă o dată cu puterea. Într-un manual de istorie, avem partea de pedagogie, apoi partea de istorie – cercetările istorice apar în manuale, după ce sunt validate, apoi intervine statul care are o politică. Statul este cel care hotărăște politica memoriei. Iar memoria trebuie controlată. Relațiile dintre state trebuie controlate. Noi în discuția noastră vom face referire la două noțiuni istorice particulare: Carpații și Trianonul, cu toate că există abordări diferite și în privința altor teme, cum sunt răscoalele țărănești sau revoluția de la 1948. Când Ungaria și România intră în comunism, cam în aceeași perioadă, stalinismul de atunci le impune o politică a frăției statelor socialiste. Cu toate acestea ambele țări au jonglat cu acest imperativ impus. Așa că românii au operat cu ideea că munții Carpați sunt zona de legătură dintre ei. Carpații uneau, nu delimitau. Istoricii unguri vorbeau înainte de ’45 de Bazinul Carpatic, care în anii de politici mai radicale devine chiar Bazinul Unguresc, noțiune folosită până în 1948. Apoi au folosit o noțiune nouă, Bazinul Dunărean. Tisa, un alt fluviu important, inclusiv din punct de vedere istoric și geo-politic, a avut o soartă și mai ingrată. A dispărut din manualele de istorie ale ambelor țări. Vedem deci că diferența de abordare este foarte mare. Trecem la Trianon, deși ca francez e jenant să vorbesc despre asta. Cercetările m-au dus la concluzia că Trianonul a fost o mare dramă pentru maghiarii din actuala Ungarie, în timp ce cei din afara Ungariei s-au obișnuit mai bine cu ideea și au suferit mai puțin. În studierea acestei teme am observat, după abordarea din manuale, că toți comuniștii vor să fie și patrioți. Așa că după multă tăcere subiectul Trianon în anii ’80 nu mai este așa tabu. Îl abordează și îl privesc într-o latură dramatică. Pentru români, Trianonul a fost floare la ureche, aproape absent din manualele de istorie, pentru ei nodală a fost Marea Adunare de la Alba Iulia, la care lasă să se înțeleagă fără dovezi că au fost și participanți din Regatul României. Manualele de istorie comuniste ungurești mult timp au minimizat efectul pe care l-a avut asupra Ungariei Trianonul. Au spus că Ungaria a pierdut 5% din teritoriu, pe când ea pierduse 70%, iar trei milioane de maghiari trăiau în afara statului ungar. Dacă privim manualele, în primii ani de comunism, relațiile de prietenie româno-maghiare erau foarte puternice. Ai putea crede că sub îndrumarea internaționalism-socialismului s-au înțeles cel mai bine cele două țări, din toată istoria lor. La București, „proprietarul istoriei”, Mihai Roller, impusese câteva idei simple: tot ce vine din Est este bun, tot ce este din Vest este rău, apare în manuale inclusiv ideea originii slavo-daco-romane a poporului român, iar Adunarea de la Alba-Iulia a fost ceva imperialist pentru că nu a sprijinit o republică populară. Românul bun era cel care sprijinea republica populară. Dar în 1965 vine la putere Ceaușescu. Manualele se rescriu, comunismul-naționalist își arată germenii. În acest timp manualele se schimbă de trei ori, în care maghiarii buni sunt doar cei care sprijină Marea Unire. Iar Ungaria devine o țară cu totul străină, pomenită doar în contexte internaționale. Istoria devine o poveste care promovează originea, permanența, continuitatea și unitatea”. 

Sociologul Veres Valér a adăugat că, într-adevăr „memoria manualelor reflectă memoria statului, iar memoria statului este politică. Într-adevăr, programa manualelor a păstrat în timp ca funcție formarea identității naționale. Mai este ceva: în anii comunismului una se preda în clase, și cu totul alceva era în manuale. În toate manualele de istorie, ale ambelor părți, Transilvania este captivă și este privită mereu ca o provincie. Ea este provincia. Iar în manuale se văd pe lângă tendințele discursului oficial național, și tendințele de mușamalizare, de opacizare”. 

Foto: MCC